
În colaborare cu Guvernul, FMF cazează circa 500 de refugiați

Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) continuă să ajute victimele conflictului armat din Ucraina. În colaborare cu Guvernul Republicii Moldova, FMF a pus la dispoziție Complexul Sportiv "Futsal Arena FMF", din comuna Ciorescu, în vederea organizării unui centru decazare pentru refugiați. Cu suportul Comisiei Situații Excepționale au fost amenajate deja 500 de paturi pentru cetățenii ucraineni.
Site-ul FMF va reveni cu detalii despre cei care au fost nevoiți, din cauza războiului, să-și părăsească propriile case și să găsească adăpost la noi, în Moldova.
Unul din primii care a vizitat acest centru este fotbalistul brazilian Daniel Junio de Jesus Nascimento, jucătorul echipei VPK-Ahro Shevchenkivka din prima ligă a Ucrainei. El a ajuns în această noapte în Moldova, fiind cazat la baza de la Vadul lui Vodă. Din cauza izbucnirii conflictului, fotbalistul s-a rătăcit și nu a putut părăsi mai devreme Ucraina.
Comentarii ()