
Daniel Ioniță: Mihai Eminescu este sărbătorit în egală măsură pe ambele maluri ale Prutului

Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță, a depus astăzi un buchet de flori la bustul Poetului național Mihai Eminescu, în semn de omagiu cu prilejul comemorării a 132 de ani de la trecerea sa în eternitate.
În acest context, ambasadorul român a declarat: „E o zi specială astăzi. De două ori pe an, cel puțin, venim să ne aplecăm capetele cu recunoștință în fața marelui nostru Poet național, Mihai Eminescu. Este Poetul nostru, fiind sărbătorit în egală măsură pe ambele maluri ale Prutului. Creația sa ne-a marcat tinerețea, ne ghidează prezentul și sunt convins că va reprezenta un reper important, inclusiv pentru viitorul nostru. Eu mi-aș dori ca să nu treacă nici măcar o singură zi în care să nu ne gândim, cel puțin, la o poezie a marelui nostru Mihai Eminescu. Din când în când, poate ar trebui să-i citim și articolele, și opiniile sale politice, care, în pofida vremurilor care au trecut, sunt tot mai actuale.”
Comentarii ()