
R.Moldova: Fumatul prelungește viața politicienilor certați cu legea

Mai multe formațiuni politice sunt finanțate din bani proveniți din contrabanda cu țigări. De asemenea, acestor scheme sunt afiliate persoane de rang înalt. Declarații în acest sens au fost lansate de către fostul șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi.
„Uitați-vă cine a modificat legea la punctul de ține de magazinele duty-free. Acum acele scheme au fost preluate de către cei, care au avut puterea de decizie. PSRM și grupul Șor”, a menționat Vasiloi.
Potrivit oficialului, acest fenomen în R. Moldova există din cauza lipsei de profesionalism al unor angajați, dar și din cauza subordonării politice a instituțiilor statului.
„Noi am avut asemenea practici și până în 2019. Și unde se duceau acei bani? Pentru finanțarea căror partide politice? Acum acești bani, și sunt mai multe indicii și bănuieli – că se duc tot pentru a finanța anumite proiecte politice din R Moldova.
Peste 1,6 mln de tigarete au fost importate de către două companii, care au primit licență în 2020 eliberate de către Agenția Servicii Publice din Guvernul Chicu. Almavis și Tabimport – aceste companii sunt conectate la Holdingul Sherif, care în trecut avea legături strânse cu fugarul Plahotniuc. Și nu exclud că în prezent acele două companii au legături cu forțe politice de la Chișinău, altfel nu îmi explic de ce ele au primit licență. Eu cred că sunt în legătură cu cei de la cârma Partidului Socialiștilor”, a declarat Rosian Vasiloi.
Comentarii ()