
INSP a dialogat cu motocicliștii

Reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au participat, ieri, la reuniunea anuală „Moto Siguranță”, organizată de Asociaţia Bikerilor din Moldova, transmite MESAJ.md.
„Sarcina Inspectoratului Național de Securitate Publică e cea de a reaminti regulile de circulație în timpul conducerii unei motociclete și, totodată, propunem noi activități preventive, anume în rândul tinerei generații, întru reducerea riscului de accidentare a acestora”, a precizat șeful adjunct al INSP, Grigore Guzun.
În cadrul reuniunii, la care au participat motocicliști din întreaga țară, s-au discutat și subiecte despre siguranța lor în oraș, deplasarea în moto-coloană, transportarea pasagerilor, acordarea primului ajutor etc. De asemenea, au fost oferite pliante cu recomandări pentru motocicliști, dar și pentru șoferi.
Acțiunea Inspectoratului Național de Securitate Publică se înscrie în eforturile de prevenire și scădere a numărului de accidente rutiere pe traseele naționale, cu implicarea motocicliștilor.
Comentarii ()