
Un moldovean și-a cerut iubita în căsătorie pe vârful muntelui Kilimanjaro

Ivan Stobert, un moldovean stabilit în Statele Unite, și-a cerut iubita în căsătorie la altitudinea de aproape șase mii de metri, pe vârful muntelui Kilimanjaro, cel mai înalt de pe continentul african. Grandioasa cerere în căsătorie a avut loc în timpul filmărilor unei emisiuni despre călătorii.
Așadar, bărbatul este stabilit în statul Atlanta de ani buni, unde munceşte în domeniul HoReCa și acesta povestește că răspunsul din partea iubitei este cel mai important din viaţa lui.
Bărbatul spune că a ajuns pe Kilimanjaro după ce a fost contactat de echipa de producători ai unui show rusesc, care i-au propus să fie prezentatorul unei ediții, ce urma să fie filmată pe cel mai înalt munte din Africa.
,,Nu aveam niciun plan şi nici nu mă gândeam ce va urma. Eram curios să încerc funcția de prezentator şi să văd din culise cum se filmează.”, a povestit moldoveanul stabilit în SUA, Ivan Stobert.
Moldoveanul a pornit în această călătorie împreună cu alte 10 persoane.
,,Eu am invitat-o să meargă cu noi să cucerim muntele Kilimanjaro şi m-am gândit că dacă ea ajunge până sus, o cer în căsătorie.”
Drumeţia nu a fost una uşoară. Bărbatul spune că din cauza condițiile complicate, 300 de metri i-a parcurs timp de o oră. Încercarea a fost una grea şi pentru logodnica lui.
,,Am multe filmuleţe personale în care ea este plină de noroi, plânge și spune că nu poate merge mai departe. Totuşi, ea nu a renunţat, dar a continuat să meargă și să-şi atingă scopul. Cum aş fi putut eu rata ocazia să cer în căsătorie o astfel de femeie?”, a mai spus Ivan.
Comentarii ()