
UTA Gagauz-Yeri: Başcanul Irina Vlah s-a întâlnit cu şeful Misiunii OSCE în Moldova

Guvernatorul UTA Găgăuzia, Irina Vlah, s-a întâlnit cu Excelența Sa Klaus Neukirch, şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, notează MESAJ.MD.
În cadrul discuției a fost abordat subiectul organizării și desfășurării Conferinței Internaționale privind Construcția și Dezvoltarea Autonomiilor, care va avea loc în Găgăuzia sub patronatul Înaltului Comisar al OSCE.
De asemenea, părțile au făcut un schimb de opinii privind lipsa interacțiunii dintre autoritățile Autonomiei și autoritățile centrale ale Republicii și necesitatea construirii unui dialog constructiv, reciproc respectuos, bazat pe valori și principii democratice.
Bașcanul a vorbit despre progresele înregistrate în implementarea și extinderea programului de educație bilingvă. Guvernatorul l-a informat pe dl Neukirch despre programul și obiectivele Forumului investițional InvestGagauzia 2021.
"Democrația în Republica Moldova este fragilă, iar conflictele prelungite dintre grupurile politice împiedică dezvoltarea democrației noastre. Partenerii de dezvoltare ne pot ajuta cu sfaturi înțelepte și exemple bune de comportament public și atitudine reciprocă. Vă mulțumim pentru disponibilitatea de a ne ajuta și Vă asigurăm că suntem concentrați pe construcția unei democrații durabile și că vom învăța rapid", a menționat Irina Vlah.
Comentarii ()