
Prognoza MESAJ.md s-a adeverit: Magistratul Stelian Teleucă a amânat ședința în dosarul Șor

Prima ședință în dosarul Șor de la Curtea de Apel Chișinău a fost întreruptă pentru o săptămână, pe motiv că magistratul Stelian Teleucă și-a anunțat abținerea de la examinarea cauzei, comunică MESAJ.md.
Redacția MESAJ.md a anunțat în dimineața zilei de luni, citând surse avizate, că, transferat la Chișinău, cazul Șor are toate șansele să fie amânat la nesfârșit, exact ca și la Curtea de Apel Cahul. Sursele menționate au invocat faptul că anume Stelian Teleucă ar putea interveni cu o asemenea misiune și că magistratul ar fi un bun cunoscut al fugarilor Veaceslav Platon și Ilan Șor, de mai mulți ani de zile.
Amintim că Curtea Supremă de Justiție a admis cerea avocaților lui Ilan Șor privind strămutarea judecării cauzei penale în privința clientului lor, de la Curtea de Apel Cahul la Curtea de Apel Chișinău. Potrivit aceleiași încheieri, CSJ a dispus menținerea încheierii Curții de Apel Cahul legată de înlocuirea măsurii preventive – liberarea provizorie sub control judiciar, aplicată față de inculpatul Ilan Şor, cu măsura preventivă – arestul preventiv și darea în căutare a inculpatului.
În iunie 2017, Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare pentru cauzarea de prejudicii statului prin înșelăciune și abuz de încredere. Sentința a fost atacată în instanța de apel, iar inculpatul a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar până la pronunțarea sentinței definitive. În februarie 2018, dosarul a fost strămutat la Curtea de Apel Cahul. În iunie 2019, Ilan Şor a dispărut din spațiul public. Organele de drept i-au intentat dosar penal pentru părăsirea ilegală a țării. Pe 15 august 2019, Ilan Şor a fost lipsit de imunitate parlamentară. La alegerile din 11 iulie, Ilan Șor a obținut din nou mandatul de deputat, fără a se prezenta la vreo ședință la Parlament.
Comentarii ()