
FARM organizează cursuri de instruire pentru obținerea subvențiilor în avans

Federaţia Agricultorilor din Moldova "FARM" va organiza, în perioada 7-11 iunie curent, cursuri de instruire în domeniul antreprenoriatului, în parteneriat cu ONG “ProEntranse”. Cursurile sunt destinate tinerilor, femeilor fermiere și migranților reveniți în țară, care doresc să se lanseze într-o activitate economică.
La absolvirea cursurilor, beneficiarii vor fi eligibili să acceseze subvenții în avans pentru proiectele start-up din Fondul național de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, vor obține abilități în domeniul antreprenorial şi gestionarea eficientă a afacerii. Obiectivul principal al programului de instruire este de a oferi o bază teoretică și practică temeinică, care să permită beneficiarilor să-și formeze și să exerseze competențele necesare în inițierea, promovarea și dezvoltarea unei afaceri.
Instruirea este recomandată și doritorilor de a aplica la “Măsura 3. Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole”, pentru depunerea cererilor de solicitare a subvențiilor în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural, în cadrul Agenției de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură (AIPA). Categoriile eligibile de solicitanți pentru Măsura 3 sunt persoanele fizice sau juridice înregistrate în localitățile rurale care lansează sau dezvoltă activități non agricole.
Organizarea activităților este coordonată cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și Agenția de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură (AIPA), cu suportul Fondului Național pentru Dezvoltarea Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR). Condițiile de înregistrare la cursul de instruire pot fi aflate la adresa electronică instruire@agrofarm.md sau la numărul de telefon 068882247.
Comentarii ()