
Primăria Chișinău: NU colectării ilicite de bani de la părinți

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat că a dispus crearea unei comisii speciale de control care va verifica semnalele de colectare neautorizată a resurselor financiare în instituțiile municipale de învățământ, anunţă MESAJ.MD.
Potrivit edilului capitalei, fiecare instituție municipală de învățământ este obligată să afișeze cheltuielile efectuate la reparația și dotarea instituțiilor din resursele financiare acordate de municipalitate. “Anunțurile trebuie să fie plasate online, dar și pe panourile informative, pentru ca fiecare părinte să vadă pe ce au fost cheltuiți banii”, a specificat primarul.
În același timp, el a cerut ca fiecare instituție de învățământ să anunțe unde sunt create asociații de părinți, ce surse financiare se colectează și pe ce sunt cheltuiți banii. “Aceste rapoarte trebuie făcute public și transmise către autorități”, a subliniat sursa citată.
Primarul Chișinăului a solicitat locuitorilor capitalei să denunțe orice colectare ilicită de resurse financiare. El a precizat că în anul curent, din bugetul municipal, pentru lucrări de reparaţie și dotarea a 115 şcoli şi grădiniţe au fost alocate circa 130 de milioane de lei.
Comentarii ()