
SĂRBĂTOARE RELIGIOASĂ: Schimbarea la Faţă a Domnului

Schimbarea la Faţă a Domnului este sărbătorită de Biserică la 6 august, în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Pe muntele Tabor, înainte de intrarea în Ierusalim şi de momentul Jertfei de pe Cruce pentru răscumpărarea păcatelor oamenilor, Hristos S-a arătat Apostolilor în adevărata Sa ipostază de Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Iisus i-a luat atunci cu sine pe munte pe Petru, Iacob şi Ioan.
Sfântul Ioan Gură de Aur arată că acest lucru a fost făcut de Mântuitorul lumii pentru întărirea Apostolilor. Pentru aceasta Hristos a poruncit să se arate pe Muntele Taborului şi cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie.
Cei doi, Moise şi Ilie, pentru porunca lui Dumnezeu şi pentru poporul cel încredinţat lor, au murit de mii de ori. Fiecare din ei şi-a jertfit viaţa, şi tocmai prin aceasta au dobândit viaţa cea adevărată. Şi unul şi altul s-au împotrivit cu statornicie: unul împotriva egiptenilor, altul împotriva lui Ahav şi a altor oameni nemulţumitori şi nestatornici.
Amândoi au fost în cea mai mare primejdie din partea celor pe care ei îi mântuiseră, amândoi au voit să abată pe oamenii lor de la închinarea la idoli şi amândoi păreau a fi neînsemnaţi.
Unul avea o limbă greoaie şi un glas slăbit - Moisi (Ieşirea 4, 10); celălalt părea ţărănos. Amândoi erau foarte săraci, că Moisi nu avea nimic şi nici Ilie nu avea altceva decât cojocul pe care dormea. Şi toate acestea le-au făcut şi le-au răbdat în Vechiul Testament, când încă nu dobândiseră aşa de multă putere minunată.
Dacă Moisi despărţea marea, Petru a umblat pe mare, putea să mute munţii, izgonea diavolii cei sălbatici, vindeca toate bolile, chiar şi umbra sa făcea minuni mari şi a întors la credinţă toată lumea. Şi dacă Ilie a sculat un mort, Petru a sculat sute.
Moisi şi Ilie au trebuit să se arate pe Tabor şi pentru aceea că Domnul a voit ca ucenicii Lui să urmeze râvna acestora în povăţuirea poporului, statornicia şi tăria lor şi să fie plini de iubire ca Moisi şi râvnitori ca Ilie şi tot la fel să se îngrijească de popor.
Unul dintre ei - Ilie - a suferit foamete trei ani pentru poporul israelit (III Regi 17, 1), iar celălalt a zis: "Iartă-le lor păcatele, iar dacă nu, atunci şterge-mă şi pe mine din cartea Ta!" (Ieşirea 32, 32).
Prin arătarea lui Moisi şi a lui Ilie, ucenicii Mântuitorulului, Sfinţii Apostoli, trebuiau nu numai a-i ajunge pe aceştia, dar şi a-i depăşi.
Ilie şi Moisi erau mari pentru timpul lor, dar de la Apostoli Domnul cerea desăvârşire.
Apostolii nu au fost trimişi numai la egipteni, ci în toată lumea, care era mai rea decât egiptenii.
Ei nu aveau a grăi către Faraon, ci a se lupta cu diavolul, adevăratul tiran al răutăţii.
Erau datori să-l lege pe acela şi să-i răpească toate armele, şi au făcut aceasta despărţind nu Marea Roşie, ca Moisi, ci marea cea monstruoasă, mult mai grozavă, a nedumeririi, prin mijlocirea Toiagului din rădăcina lui Iesei - adică prin Iisus Hristos.
Moartea, sărăcia, dispreţul şi miile de rele sunt lucruri care umplu de groază pe oameni. Apostolii se temeau atunci de toate acestea mai mult decât iudeii de Marea Roşie, însă Hristos i-a învăţat să fie curajoşi împotriva acestor rele şi plini de siguranţă să treacă peste ele cu picioarele uscate.
Pentru aceasta, spre a-i întări, El a poruncit să se arate cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament, spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvânt la Schimbarea la Faţă ("Predici la duminici si sarbatori" - www.ioanguradeaur.ro).
Pe Tabor, pe când se ruga, Hristos S-a schimbat la faţă, strălucind cu slava dumnezeirii Sale: "Şi s-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei, 17, 2). În acel moment, ucenicii L-au văzut în adevărata Sa înfăţişare: Dumnezeu, căci strălucea ca soarele, şi Om, căci avea un veşmânt. Umanitatea Lui era atât de pătrunsă de dumnezeire, încât veşmântul şi trupul Lui au strălucit ca lumina.
Pentru ca ucenicii să poată vedea pe Iisus în lumina Sa necreată, ei înşişi au fost pătrunşi de această lumină, de acest har. Numai astfel au putut vedea cu ochii trupeşti lumina dumnezeirii.
Atunci a spus Sfântul Apostol Petru: "Doamne, bine este sa fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una" (Matei 17, 4). Atunci, un nor luminos i-a umbrit şi s-a auzit un glas: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L" (Matei 17, 5).
Auzind, cei trei sfinţi apostoli au căzut cu faţa la pământ, înspăimântându-se peste măsură. Hristos S-a apropiat însă de ei şi le-a zis: "Sculaţi-vă şi nu vă temeţi!" (Matei 17, 7), poruncindu-le să nu spună nimănui despre această întâmplare până la Învierea Sa din morţi.
Comentarii ()