Maia Sandu ar susține unirea Republicii Moldova cu România: „Vreau ca țara mea să fie liberă”
Declarația a fost făcută într-un interviu acordat publicației ungare Válasz Online, publicat pe 2 noiembrie.
„Vreau ca țara mea să fie în siguranță și vreau ca țara mea să fie liberă. Imaginați-vă că Rusia se apropie de granițele voastre - va trebui să căutați soluții, chiar dacă acestea vi se vor părea ciudate”, a afirmat Maia Sandu.
Șefa statului a recunoscut că ideea unirii cu România nu beneficiază, în prezent, de un sprijin suficient în rândul populației Republicii Moldova. Din acest motiv, autoritățile își concentrează eforturile asupra aderării la Uniunea Europeană, obiectiv susținut de majoritatea cetățenilor.
Întrebată dacă Republica Moldova și-ar păstra libertatea în cazul unirii cu România, Sandu a subliniat că România este un stat democratic, ai cărui cetățeni se bucură de libertăți, spre deosebire de cei din Rusia.
„În ceea ce privește suveranitatea, acesta este un subiect separat, însă România este o țară democratică în comparație cu Rusia, iar cetățenii României sunt liberi, ceea ce nu se poate spune despre Rusia”, a declarat președinta.
Comentarii ()