De ce merg unii oameni cu mâinile la spate? Explicația psihologilor surprinde

Un gest aparent banal, întâlnit frecvent la plimbare, pe holurile unei clădiri sau în momentele în care cineva încearcă să rezolve o problemă, poate avea legătură cu modul în care persoana își concentrează atenția și își organizează gândurile.

Mersul cu mâinile la spate este uneori asociat cu introspecția și reflecția, însă psihologii atrag atenția că postura nu poate fi folosită, de una singură, pentru a determina personalitatea sau starea emoțională a unei persoane.

Atunci când mâinile sunt ținute la spate, ele nu mai participă la gesticulația obișnuită și la interacțiunea cu mediul. În anumite situații, acest lucru poate însoți perioade în care atenția este orientată spre propriile gânduri.

De exemplu, o persoană poate adopta această poziție în timp ce încearcă să ia o decizie, analizează o veste importantă sau pur și simplu își pune ordine în idei. Același gest poate avea însă explicații complet diferite în funcție de context.

Postura, ritmul mersului și expresia feței sunt elemente care pot schimba interpretarea. O persoană care merge într-un ritm constant, cu o postură relaxată și cu umerii drepți poate fi pur și simplu absorbită de propriile gânduri. În schimb, un mers rapid, combinat cu tensiune corporală, maxilar încordat sau o expresie rigidă, poate apărea într-un moment de îngrijorare sau presiune.

Nici privirea în jos nu reprezintă automat un semn de nervozitate. Dacă expresia facială și respirația sunt calme, aceasta poate indica pur și simplu contemplare sau concentrare.

Un alt aspect interesant este legătura dintre mers și creativitate. Un studiu realizat în 2014 de Marily Oppezzo și Daniel L. Schwartz, de la Universitatea Stanford, a analizat modul în care mersul influențează gândirea divergentă. Cercetătorii au desfășurat patru experimente, inclusiv unul în care participanții au rezolvat sarcini de creativitate atât stând jos, cât și mergând pe o bandă de alergare.

Rezultatele au indicat că mersul poate favoriza obținerea unor răspunsuri mai creative. Într-unul dintre experimente, majoritatea participanților au avut rezultate mai bune la testul de creativitate în timpul mersului, iar efectul s-a menținut pentru scurt timp și după ce aceștia s-au oprit.

Ideea că mersul poate favoriza reflecția este, de altfel, mult mai veche. În Antichitate, școala fondată de Aristotel la Atena a fost asociată cu tradiția peripatetică, în care profesorii și elevii discutau și filosofau în timp ce se plimbau prin spațiile Liceului.

Și Charles Darwin avea un ritual similar. La Down House, în Anglia, naturalistul obișnuia să se plimbe pe o alee de aproximativ 400 de metri, cunoscută drept Sandwalk, în timp ce se gândea. Pentru a-și număra turele fără să-și întrerupă șirul ideilor, folosea pietricele pe care le muta după fiecare tură.

Prin urmare, mersul cu mâinile la spate nu trebuie privit ca un indicator sigur al introversiunii, stresului sau al unui anumit tip de personalitate. Gestul poate apărea pur și simplu într-un moment de concentrare și reflecție.

Cel mai important este contextul. Ritmul mersului, postura, expresia feței și situația în care apare comportamentul trebuie analizate împreună. Uneori, mâinile ținute la spate pot fi doar o poziție comodă, alteori pot însoți un proces intens de gândire. Iar faptul că mersul în sine a fost asociat cu o gândire mai liberă oferă o posibilă explicație pentru motivul pentru care unii oameni simt nevoia să se plimbe atunci când au o problemă importantă de rezolvat.