Persoanele cu artrită nu ar trebui să renunțe la jogging? Ce au descoperit oamenii de știință după ce au analizat aproape 18.000 de pacienți

Persoanele care suferă de osteoartrită ar putea să nu fie nevoite să renunțe automat la activitățile fizice cu impact ridicat. Un nou studiu, realizat pe aproape 18.000 de persoane, sugerează că practicarea unor activități precum joggingul sau tenisul nu este asociată cu un risc mai mare de a avea nevoie de o proteză articulară.

Cercetarea a inclus 17.661 de persoane diagnosticate cu osteoartrită, iar oamenii de știință au analizat activitatea fizică practicată de acestea și necesitatea ulterioară a unei proteze totale de șold sau de genunchi.

Rezultatele au fost surprinzătoare. Participanții care au continuat să practice exerciții cu impact ridicat, inclusiv jogging, tenis, schi, drumeții, balet sau acrobații, nu au prezentat o probabilitate mai mare de a ajunge la protezarea genunchiului. În cazul protezelor de șold, riscul a fost chiar cu 36% până la 48% mai mic în rândul celor care practicau activități cu impact ridicat, comparativ cu persoanele care optau pentru forme de mișcare cu impact redus.

În prezent, persoanelor cu osteoartrită li se recomandă adesea activități mai blânde, precum mersul pe jos sau înotul, pentru a limita solicitarea articulațiilor afectate. Noile date pun însă sub semnul întrebării ideea că exercițiile cu impact ridicat ar trebui eliminate în mod automat din rutina pacienților.

Bernard Liew, de la Universitatea din Essex, coordonatorul cercetării, a explicat că există o percepție larg răspândită potrivit căreia pacienții cu osteoartrită de șold sau genunchi ar trebui să treacă automat la exerciții cu impact redus.

Cercetătorul susține că renunțarea generală la activitățile fizice mai solicitante ar putea determina oamenii să piardă o parte dintre beneficiile fizice, psihice și sociale asociate mișcării.

Pentru realizarea studiului, participanții și-au raportat activitatea fizică, iar cercetătorii au împărțit exercițiile în mai multe categorii, în funcție de intensitate și nivelul de impact asupra articulațiilor. Ulterior, specialiștii au verificat dacă aceștia au ajuns să primească o proteză totală de șold sau de genunchi în următoarele 12 luni.

Cercetătorii atrag însă atenția că rezultatele nu demonstrează că joggingul sau alte exerciții cu impact ridicat previn în mod direct necesitatea unei proteze. Studiul evidențiază o asociere, iar o posibilă explicație alternativă este că persoanele cu forme mai puțin severe de osteoartrită sunt tocmai cele care reușesc să continue activitățile fizice intense.

Prin urmare, rezultatele nu înseamnă că toate persoanele cu artrită ar trebui să înceapă să alerge sau să joace tenis. Alegerea tipului și intensității exercițiilor trebuie adaptată stării fiecărui pacient, în funcție de simptome și de recomandările medicului sau fizioterapeutului.