Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Societate

7 iulie – Ziua mondială a ciocolatei

07.07.2021 la 08:29 Edit. 07 julie 2021, 08:29 0 comentarii
3 like

7 iulie – Ziua mondială a ciocolatei

Ziua mondială a ciocolatei marchează aniversare zilei în care se presupune că acest desert a fost consumat în Europa, în 1550, sub formă de băutură de cacao. În această zi, în întreaga lume, magazinele de bomboane şi furnizorii locali scot la vânzare specialităţile atât de îndrăgite, astfel încât toată lumea să se poată bucura de mult râvnitul desert, scrie site-ul https://nationaltoday.com/.

Etimologii identifică originea cuvântului "ciocolată" de la cuvântul aztec "xocoatl", care se referea la o băutură amară preparată din boabe de cacao. De asemenea, numele latin al arborelui cacao, Theobroma cacao, înseamnă "hrana zeilor", potrivit site-ului www.chocolate.org.

Primele menţiuni arheologice despre cacao datează de circa 4.000 de ani şi au fost descoperite de cercetători în America Centrală şi în Mexic. Se crede că, după o mie de ani, civilizaţia olmecă a început cultivarea arborelui de cacao într-un ritm susţinut, folosind boabele de cacao şi băuturile din aceste boabe în scopuri medicinale şi în ritualurile religioase. Primii care au lăsat dovezi scrise despre consumul de cacao au fost mayaşii, care aveau în panteon chiar şi un zeu dedicat acestui arbore. De asemenea, până în secolul al XV-lea, aztecii foloseau boabele de cacao ca monedă. Ei credeau că ciocolata era un cadou de la zeul Quetzalcoatl şi o beau ca băutură răcoritoare, ca afrodiziac şi chiar ca să se pregătească pentru război, mai scrie site-ul www.chocolate.org.

Băutura din cacao era preparată prin lăsarea boabelor de cacao la fermentat câteva zile. Odată uscate, boabele erau prăjite, măcinate, iar pudra era, apoi, amestecată cu apă fierbinte şi cu alte ingrediente, cum ar fi ardeiul iute şi mălaiul. În funcţie de soiul arborelui de cacao, boabele acestuia sunt de mai multe tipuri: forastero, criollo, trinitario etc, notează site-ul Organizaţiei Internaţionale pentru Cacao (ICCO) www.icco.org.

Primul european care a aflat despre ciocolată a fost Cristofor Columb, în 1502. În a patra sa călătorie către Americi, Columb a capturat o canoe cu bunuri pentru comerţ între care erau şi boabe de cacao. Exploratorul nu a ştiut la ce sunt folosite şi a mai durat încă 17 ani până când Fernando Cortes l-a observat pe regele aztec Montezuma bând cacao la curtea lui din Tenochtitlan, conform site-ului menţionat.

Preoţii spanioli au fost cei care au adus pentru prima dată boabele de cacao în Europa şi tot ei au fost cei care le-au prezentat la curtea regelui Spaniei, la jumătatea secolului al XVI-lea. Ciocolata s-a răspândit, apoi, rapid şi în alte ţări din Europa, precum Franţa sau Marea Britanie.

La început, europenii consumau cacaoa sub formă de băutură şi chiar au încercat să recreeze reţetele aztecilor, cu ardei iute şi alte condimente. Spaniolii credeau despre cacao că are proprietăţi medicinale din cauza gustului amar. Abia la începutul secolului al XVII-lea, europenii au început să adauge miere sau alţi îndulcitori în băutură, istoria ciocolatei schimbându-se cu desăvârşire.

În 1828, invenţia presei de ciocolată a revoluţionat fabricarea acestui produs, acest dispozitiv inovator putând stoarce untul de cacao din boabele de cacao prăjite, lăsând în urmă o pulbere fină de cacao. Pulberea era amestecată cu lichide şi turnată într-o matriţă, unde se producea solidificarea ciocolatei, apărând, astfel, batoanele de ciocolată.

Astăzi, producătorii de ciocolată folosesc în mare parte aceleaşi ingrediente de bază pentru prepararea ei: lichior de ciocolată, praf de cacao, unt de cacao, lapte praf, zahăr, lecitină şi arome sau creme. După ce au fost recoltate, boabele de cacao sunt puse la fermentat, apoi sunt uscate şi măcinate. Din cacaoa măcinată se obţine lichiorul de cacao, care seamănă cu o pastă, cu un intens gust amărui şi poate fi turnată în forme, unde se solidifică şi formează o ciocolată neprelucrată. Lichiorul de cacao este procesat mai departe şi din el sunt extrase untul de cacao şi praful de cacao. Dintre sortimentele de ciocolată amintim: ciocolata naturală fără zahăr (se fabrică folosind doar lichior de ciocolată 100%), ciocolata amăruie sau ciocolata neagră (conţine cel puţin 35% praf de cacao şi nu are printre ingrediente laptele praf), ciocolata cu lapte (este o specialitate de ciocolată obţinută prin combinarea laptelui praf cu praf de cacao. Ciocolata se serveşte astăzi sub o multitudine de forme: ciocolată caldă sau rece, tabletă solidă, bomboane de ciocolată, torturi, prăjituri, lichior de ciocolată, îngheţată etc, conform www.chocolate.org.

Un studiu al revistei "European Journal of Preventive Cardiology", arată că un consum de ciocolată cel puţin o dată pe săptămână se corelează cu un risc redus de boli cardiovasculare. Consumul de ciocolată mai mult de o dată pe săptămână a fost asociat cu un risc scăzut cu 8% de boală coronariană.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    3795 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    3168 0
    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    44143 0

    Interviu

    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre
    Curtea de Apel Chișinău obligă CEC să deschidă cel puțin 190 de secții în diasporă

    Top Știri

    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    Sâmbătă
    28
    Januarie
    Cahul
    1ºc
    cer fragmentat
    Balti
    1ºc
    cer fragmentat
    Chisinau
    1ºc
    cer fragmentat

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)