Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Societate

Natalia Gavrilița a vizitat Gimnaziul din satul Izvoare, raionul Fălești

13.01.2023 la 14:54 0 comentarii
2 like

Natalia Gavrilița a vizitat Gimnaziul din satul Izvoare, raionul Fălești

O donație de cărți, tablete și laptopuri a fost făcută în cadrul vizitei prim-ministrei Natalia Gavrilița la gimnaziul din satul Izvoare, raionul Fălești.

Donația de tehnică a fost posibilă grație Ministerului Educației, iar cele câteva sute de cărți, care vor ajunge pe rafturile bibliotecii din instituția educațională, au fost colectate în cadrul Campaniei „Biblioteca de sub brad”, lansată de Guvern.

„Să știți că am văzut un mare interes din partea instituțiilor publice și private, a cetățenilor, a demnitarilor de stat de a contribui la această campanie, pentru ca să cultivăm împreună dragostea pentru carte a tinerii generații”, a punctat prim-ministra.

Șefa Executivului a discutat cu profesorii și efectivul primăriei despre necesitățile și impedimentele pe care le întâmpină angajații Gimnaziului. Una dintre problemele menționate este deficitul resurselor financiare pe care îl resimt instituțiile ce funcționează în regim de autogestiune financiar-economică. În acest context, Natalia Gavrilița a opinat că Guvernul va continua măsurile de  reformare și consolidare a sistemului de învățământ la toate nivelurile.

„Cunoașteți că în acest an am majorat cu 1300 de lei salariile tuturor bugetarilor, inclusiv ale cadrelor didactice. Am identificat resurse și am mobilizat partenerii externi pentru ca să oferim această creștere și instituțiilor care se află la autofinanțare. Am lansat o amplă reformă în domeniul învățământului superior și vom continua să venim cu reforme în acest domeniu, pentru ca elevii și studenții din Republica Moldova să aleagă să învețe aici, acasă”, a mai declarat Natalia Gavrilița.

Directoarea Gimnaziului, Nadejda Rotari, a mulțumit membrilor Guvernului pentru contribuția oferită și a menționat că o dotare mai bună a instituției va contribui la creșterea nivelului de calitate a procesului educațional.

Prim-ministra Natalia Gavrilița a subliniat că instituțiile școlare vor putea accesa resurse financiare în următoarea rundă a Programului „Satul European”, ceea ce va permite o mai bună dotare și modernizare a lor.

În cadrul Gimnaziului din satul Izvoare, raionul Fălești, activează 18 cadre didactice și își desfășoară activitatea educațională 127 de copii.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    4147 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    3443 0
    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    44781 0

    Interviu

    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre
    Curtea de Apel Chișinău obligă CEC să deschidă cel puțin 190 de secții în diasporă

    Top Știri

    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    Miercuri
    8
    Februarie
    Cahul
    1ºc
    cer senin
    Balti
    1ºc
    cer senin
    Chisinau
    1ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)