Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Societate

Vameșii au contracarat trei cazuri de transportare frauduloasă a bunurilor

15.11.2022 la 13:20 0 comentarii
2 like

Vameșii au contracarat trei cazuri de transportare frauduloasă a bunurilor

În ultimele 12 ore, funcționarii posturilor vamale de frontieră Leușeni și Costești, au contracarat trei cazuri de transportare și introducere frauduloasă a bunurilor, prin nedeclararea acestora.

Potrivit biroului de presă al Serviciului Vamal, în primul caz la postul vamal Leușeni pentru realizarea controlului s-a prezentat un autocar ce se deplasa din Franța spre Republica Moldova, transportând pasageri și colete neînsoțite. Astfel, în urma controlului fizic al bagajelor și a coletelor neînsoțite, în bagajul personal al unui pasager au fost depistate două aparate pentru lucrări geodezice complexe, valoarea preliminară a cărora se ridică la peste 50 000 dolari americani, nedeclarate controlului vamal.

În cel de-al doilea caz, funcționarii postului vamal Leușeni, acționând în baza analizei de risc, au supus controlului fizic un autocamion ce transporta mărfuri (pompe de apă) din Italia spre Republica Moldova, în adresa unui agent economic rezident. Astfel, având în vedere divergențele de greutate apărute peste 1000 kg, mijlocul de transport a fost supus controlului fizic amănunțit, în urma căruia au fost depistate trei pompe de apă pentru irigare, nedeclarate controlului vamal.

În cel de-al treilea caz, funcționarii postului vamal Costești au supus controlului de specialitate un microbuz ce se deplasa din Federația Rusă spre Republica Moldova și care transporta pasageri și colete neînsoțite. În rezultatul controlului vamal, dosit printre coletele neînsoțite, a fost depistat un lot comercial de mărfuri de uz casnic, nedeclarat organului vamal. 

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    5830 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    4983 0
    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    48477 0

    Interviu

    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre

    Top Știri

    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    Marţi
    28
    Martie
    Cahul
    4ºc
    cer senin
    Balti
    4ºc
    cer senin
    Chisinau
    4ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)