Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Principala
  • Despre noi
  • Principala
  • Despre noi
Logare
Politica

Trebuie să dăm prioritate solidarității, ajutorului reciproc, intereselor comune și salvării vieților

30.03.2022 la 14:21 0 comentarii
2 like

Trebuie să dăm prioritate solidarității, ajutorului reciproc, intereselor comune și salvării vieților
Sursa: MESAJ.md

Declarațiile de presă ale Președintei Maia Sandu după întrevederea cu Președinta Republicii Slovace, Zuzana Čaputová

 

Stimată doamnă Președintă Zuzana Čaputová,

Bine ați venit în Republica Moldova. Vă mulțumesc pentru vizita dumneavoastră într-o perioadă atât de complicată.

Mă bucur să am ocazia să exprim, aici la Chișinău, în numele cetățenilor țării mele, aprecierea pentru relațiile de prietenie și bună cooperare între Republica Moldova și Slovacia, pe care le-am dezvoltat în aproape 30 de ani de la momentul stabilirii relațiilor diplomatice.

Slovacia este o susținătoare consecventă a eforturilor noastre de consolidare a democrației și de modernizare a Republicii Moldova. Vă mulțumim frumos pentru acest sprijin.

În pofida provocărilor majore cu care ne confruntăm, avem planuri mari pentru țara noastră. Vrem să construim un stat funcțional, cu instituții puternice, care poate să ofere siguranță și servicii de calitate cetățenilor. Vrem să reușim să avansăm pe reforma justiției, pe reformele de combatere a corupției, de consolidare a capacităților instituțiilor care trebuie să combată corupția.

Am pornit eforturi pentru îmbunătățirea mediului de afaceri. Ne dorim o economie puternică, care să ofere oportunități economice pentru toți cei care vor să rămână acasă, să lucreze aici și să-și construiască o familie și o casă. Avem multe probleme de rezolvat și avem și provocări enorme cu care ne confruntăm, provocări pe care le-am discutat la ședința de astăzi și care afectează țările noastre aproape în egală măsură.

Slovacia a fost mereu alături de Republica Moldova. Din 2012, Republica Moldova beneficiază în mod prioritar de asistența de dezvoltare din partea Slovaciei. Asistența slovacă vizează proiecte în domeniul combaterii corupției, protecției mediului, susținerii întreprinderilor mici și mijlocii, consolidarea presei independente și a societății civile.

În același timp, studenții din Moldova pot merge la studii în Slovacia obținând o bursă de la Ministerul Educației, Științei, Cercetării și Sportului din țara dumneavoastră. Apreciem mult acest sprijin.

Stimată doamnă Președintă,

Apreciem mult și susținerea Bratislavei pentru parcursul european al Republicii Moldova.

Realitatea în care ne-am pomenit după 24 februarie cere să acționăm ferm pentru a oferi cetățenilor noștri un viitor sigur și prosper. Pe data de 4 martie, Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană.

Reafirmăm, astfel, atașamentul nostru față de valorile europene. Mizăm pe sprijinul Slovaciei pentru acceptarea cererii Republicii Moldova și obținerea statutului de țară candidat.

Din 24 februarie, trăim într-o lume nouă, mai sumbră, mai incertă. Războiul neprovocat, pornit de Rusia împotriva Ucrainei, a destabilizat întreaga regiune, iar provocările cauzate de război pun presiune mare și pe Republica Moldova.

Moldova a condamnat ferm agresiunea asupra Ucrainei. Noi am chemat la pace din primele ore ale războiului. Din primele ore, țara noastră a oferit ajutor umanitar oamenilor din Ucraina, care au părăsit țara lor fugind de război.

Peste 400 de mii de oameni au trecut frontiera dintre Ucraina și Republica Moldova în cele cinci săptămâni de război. Aproape 100 de mii dintre aceștia sunt în continuare în Republica Moldova, iar jumătate dintre ei sunt copii. Cei mai mulți dintre acești oameni și-au găsit adăpost în casele cetățenilor Republicii Moldova.

Știu că înțelegeți situația noastră pentru că și Slovacia găzduiește mulți refugiați din Ucraina.

În acest context, vreau să vă mulțumesc pentru ajutorul umanitar cu care ați venit astăzi la Chișinău, și pe care vom merge să-l vedem mai târziu, la unul din aceste centre de recepționare a ajutoarelor umanitare.

Războiul din țara vecină ne afectează foarte serios și din punct de vedere economic. Mulți exportatori nu-și mai pot vinde produsele pe piețele din Est. Transportatorii nu pot accesa rutele tradiționale din regiune, închise din cauza acțiunilor militare.

În acest context, suntem recunoscători pentru faptul că Bratislava a reconfirmat tranzitul transportului rutier de mărfuri din Republica Moldova, fără acte permisive, și sperăm că acesta va fi menținut și după încetarea războiului.

Stimată doamnă Președintă,

Vizita dumneavoastră continuă tradiția bunelor relații dintre Republica Moldova și Republica Slovacă, pe care ne dorim să le dezvoltăm în continuare.

Sunt convinsă că avem un mare potențial de creștere atât în ceea ce privește schimburile economice, cât și în consolidarea contactelor sociale, educaționale și culturale dintre țările noastre. Dar pentru aceasta avem nevoie, întâi de toate, de pace.

Europa trece acum printr-o perioadă complicată, în care trebuie să dăm prioritate solidarității, ajutorului reciproc, intereselor comune și salvării vieților. Doar așa vom reuși să oprim tragedia și distrugerile războiului. E datoria noastră, a oamenilor de bună credință, să facem acest lucru.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    VITALIE PERCIUN: Recesiunea economică este indusă de ineficiența politicilor promovate, nu doar de războiul din Ucraina
    21.03.2023 la 18:24 Edit. 11 aprilie 2023, 12:23
    17853 0
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    7799 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    6589 0

    Interviu

    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre

    Top Știri

    VITALIE PERCIUN: Recesiunea economică este indusă de ineficiența politicilor promovate, nu doar de războiul din Ucraina
    VITALIE PERCIUN: Recesiunea economică este indusă de ineficiența politicilor promovate, nu doar de războiul din Ucraina
    21.03.2023 la 18:24 Edit. 11 aprilie 2023, 12:23
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Miercuri
    7
    Iunie
    Cahul
    16ºc
    cer senin
    Balti
    16ºc
    cer senin
    Chisinau
    16ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)