
Conducerea țării a semnat cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat joi, 3 martie, cererea de aderare a țării noastre la Uniunea Europeană, comunică MESAJ.md.
Cererea de aderare urmează a fi transmisă președintelui francez Emmanuel Macron ca lider al țării care deține președinția rotativă a Uniunii Europene.
Cererea a mai fost semnată de președintele Parlamentului Igor Grosu și de prim-ministra Natalia Gavrilița.
„Cetățenii Republicii Moldova demonstrează lumii că sunt un popor matur. Am demonstrat-o atunci când nu am permis tiraniei să se instaleze în țara noastră, am arătat că vom trăi ddupă reguli, și acum în zilele războiului din Ucraina rămânem maturi și oferim ajutor vecinilor noștri care fug de năpastă. Unele decizii au nevoie de timp de cumpăniri. Maturizarea ne-a luat 30 de ani. Acum cu lecțiile învățate noi suntem gata să ne asigurăm responsabilitate pentru viitorul nostru”, a declarat Maia Sandu.
O cerere similară de aderare a fost depusă astăzi și din partea Georgiei. Ucraina, aflată în plin război cu Ucraina, a fost prima țară din Parteneriatul Estic care a semnat luni o cerere prin care solicită aderarea la Uniunea Europeană. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Uniunii Europene să aprobe intrarea rapidă a Kievului, în contextul invaziei ruse din țara sa.
Comentarii ()