
PAS a identificat candidații pentru CEC

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a identificat cinci candidaturi pentru funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC). Informația a fost comunicată pentru MESAJ.md de purtătorul de cuvânt a fracțiunii PAS, Adriana Vlas.
Potrivit sursei citate, este vorba despre Angela Caraman, Alexandru Berlinschi, Sergiu Gurduza,Ludmila Lupașco și Alexandru Musteață.
Candidaturile identificate de PAS urmează a fi discutate la Comisia juridică, numiri și imunități, după care la ședința Parlamentului.
Potrivit legislației în vigoare, din cei 9 membri ai CEC, unul este propus de președintele țării, iar 8 membri sunt propuși de Legislativ în funcție de numărul de mandate pe care îl deține fiecare fracțiune parlamentară. Astfel, noua componență a CEC va întruni cinci membri desemnați de PAS și trei membri desemnați de Blocul Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor.
Mandatul actualei componențe CEC a expirat în luna iunie.
Comentarii ()