
Un nou PAS spre reformarea justiției

Cu votul majorității deputaților prezenți în sala ședințelor plenare, astăzi, a fost aprobat, în prima lectură, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative care prevede modificarea procesului de reglementare a alegerii și numirii membrilor în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), anunță MESAJ.md
Documentul prevede că Adunarea Generală a judecătorilor va alege șase judecători membri ai Consiliului, patru din cadrul judecătoriilor și câte unul din cadrul curților de apel și al Curții Supreme de Justiție. CSM va anunța alegerile cu cel puțin două luni înainte. Candidații pentru aceste funcții se vor înscrie în alegeri cu cel puțin patru săptămâni până la Adunarea Generală a Judecătorilor.
Legea reintroduce cerințele pentru candidații judecător – activitatea efectivă în calitate de judecător timp de trei ani și nesancționarea disciplinară în ultimii trei ani.
Proiectul conține prevederi similare în ceea ce privește alegerile în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor. Astfel, CSP va anunța data convocării ședinței cu cel puțin două luni înainte de data ședinței, iar participarea la Adunarea Generală poate avea loc și online. Poate fi ales candidatul care are o vechime în funcție de procuror de cel puțin 3 ani efectiv lucrați și nu a fost sancționat disciplinar, în ultimii 3 ani.
În proiect se stabilește și modul de organizare a Adunării Generale a Judecătorilor. Astfel, participarea la adunare poate avea loc și prin teleconferință. De asemenea, proiectul introducere posibilitatea folosirii votului electronic.
Ceilalți șase membri ai CSM sunt cei trei membri din oficiu și trei profesori în drept numiți de Parlament. Numărul profesorilor titulari a fost ridicat de la doi la trei, pentru a asigura că în CSM sunt 12 membri, după cum prevede proiectul de modificare al Constituției.
Pentru a deveni lege proiectul urmează a fi aprobat în cea de-a doua lectură.
Comentarii ()