
Cavcaliuc are apartament de elită în București și datorii pentru chirie la Bălți

Liderul Partidului Acasă Construim Europa (PACE), Gheorghe Cavcaliuc, ar deține un apartament cu trei camere și terasă, într-o zonă de elită din București, pe care și-a dorit să-l țină în taină, fără a-l menționa în declarația de avere. Cu toate acestea, PACE ar avea și datorii de zeci de mii de lei față de un agent economic din Bălți, comunică MESAJ.md.
Potrivit unei investigații realizată de ,,CU SENS”, apartamentul de 74,9 metri pătrați i-a costat, pe el și pe partenera lui, circa 95.000 de euro, bani achitați în șase rate, într-o perioadă de patru luni și jumătate. În contractul de vânzare-cumpărare se arată că acesta a fost semnat în decembrie 2019, la jumătate de an de la demisia lui Cavcaliuc din funcția de șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP).
Apartamenul se află în complexul ,,Greenfield Residence”, situat în zona de Nord a Bucureștiului, la doar zece minute de Aeroportul Internațional Henri Coadă. În investigație se mai menționează că Gheorghe Cavcaliuc ar deține 50% din apartament, cealaltă jumătate aflându-se în proprietatea partenerei sale de viață – Eugenia Cavcaliuc.
Într-un briefing de presă, Cavcaliuc a recunoscut că deține un apartament în București pe care deliberat nu l-a inclus în declarația de avere, pentru că, potrivit lui, i-ai fi întins o capcană lui Usatîi, cel care a sesizat Procuratura Generală în acest sens.
Cât despre datoriile partidului PACE, acestea ar fi datorate unui agent economic din Bălți (SRL ,,Direct General”) pentru spații și servicii comunale. Același agent economic a declarat că datoria depășește 55 de mii de lei și s-a acumulat pe parcursul mai multor luni.
Comentarii ()