Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Incidente

Condamnată la 20 de ani de închisoare pentru traficarea sexuală a cinci tinere și patru copii

14.04.2022 la 10:45 0 comentarii
2 like

Condamnată la 20 de ani de închisoare pentru traficarea sexuală a cinci tinere și patru copii

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a demonstrat în instanța de judecată vinovăția unei femei din Orhei de comiterea infracțiunii de trafic de persoane și de copii în Chișinău, fapte pentru care a fost condamnată la 20 ani închisoare, în penitenciar închis.

Sentința pronunțată a avut în vedere și faptul că inculpata a determinat victimele, prin diverse promisiuni, să-și schimbe declarațiile în favoarea ei, ceea ce însă a fost deconspirat de oamenii legii, prin cumulul de probe din dosar. Femeia are vârsta de 38 de ani, este căsătorită și se află în detenție din 2018, după ce a fost condamnată anterior pentru trafic de copii.

Traficarea celor cinci tinere, cu vârste cuprinse între 23 și 28 de ani, a avut loc în perioada anilor 2016-2017, iar infracțiunea a fost deconspirată după ce una din acestea a depus plângere la Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane. Femeia a comis infracțiunea de comun cu soțul acesteia (condamnat într-un dosar separat, la 21 ani închisoare, în mai 2018), prin faptul că au profitat de situația financiară precară a victimelor, inclusiv lipsa locului de trai. Astfel, cuplul le-a cazat pe tinere într-un apartament închiriat, iar clienților care se prezentau în baza anunțurilor publicate pe internet le propuneau să aleagă care din tinere le va presta serviciul sexual, la hotel sau la domiciliul solicitanților. Ulterior, jumătate din banii primiți de la clienți rămâneau la cei doi (700 lei pe oră sau 150 euro pe noapte), pe care aceștia îi pretindeau pentru cazarea și alimentația victimelor.

Urmare a deconspirării faptelor infracționale, victimele au beneficiat de asistență psihologică, iar, după plasarea în arest a femeii, copilul a fost încredințat rudelor de către autoritățile locale.

Sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, este cu drept de atac, perioadă în care inculpata se prevalează de prezumția nevinovăției.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    26235 0
    Vladimir Andronache și Alexandr Vîlcu dictează prețurile pentru călătorii din R.Moldova
    15.12.2021 la 11:54 Edit. 24 decemberie 2021, 10:08
    80421 0
    Vladimir Andronache și Alexandr Vîlcu, autorii atacului raider asupra CENTRAL HOUSE SRL / VIDEO
    14.12.2021 la 18:22 Edit. 21 decemberie 2021, 09:56
    39237 0

    Interviu

    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre
    Curtea de Apel Chișinău obligă CEC să deschidă cel puțin 190 de secții în diasporă

    Top Știri

    Penalul Rizea promovează interesele restaurantului La Sarkis / VIDEO
    Penalul Rizea promovează interesele restaurantului La Sarkis / VIDEO
    29.10.2021 la 17:37 Edit. 04 noemberie 2021, 07:33
    Mihai Popșoi: Nu este un secret pentru nimeni că şeful CNA va fi demis
    Mihai Popșoi: Nu este un secret pentru nimeni că şeful CNA va fi demis
    15.09.2021 la 08:05 Edit. 25 septemberie 2021, 15:09
    Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit despre moldoveni, de la tribuna ONU / VIDEO
    Președintele SUA, Joe Biden, a vorbit despre moldoveni, de la tribuna ONU / VIDEO
    21.09.2021 la 19:44 Edit. 23 septemberie 2021, 07:47
    Duminică
    3
    Iulie
    Cahul
    26ºc
    cer senin
    Balti
    26ºc
    cer senin
    Chisinau
    26ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2022, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)