Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Incidente

Angajați ai MAI implicați într-o filieră de contrabandă / VIDEO

10.11.2021 la 11:08 0 comentarii
2 like

Angajați ai MAI implicați într-o filieră de contrabandă / VIDEO

Serviciul de Informații si Securitate, de comun cu Serviciul Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în cadrul unei cauze penale, au destructurat o grupare criminală specializată în trafic ilicit de mărfuri de larg consum din Ucraina, prin segmentul transnistrean, cu implicarea angajaților organelor de ocrotire a normelor de drept naționale.

În contextul măsurilor speciale de investigație derulate, la 9 noiembrie, în flagrant, au fost reținute două microbuze ce transportau mărfuri de contrabandă, valoarea estimativă a căreia depășește 1.5 milioane lei.

Totodată, cu suportul SPIA al MAI au fost reținuți 3 membri ai grupării, printre care doi angajați MAI. Cel de-al patrulea membru al grupării, la fel, angajat al MAI, a reușit să se eschiveze, deplasându-se în regiunea transnistreană. Imediat după reținerea acestora, angajații din cadrul instituțiilor antrenate au efectuat 12 percheziții la mai multe adrese din țară.

De menționat că urmează a fi înaintate învinuiri de participare în cadrul grupării criminale și altor persoane, inclusiv angajați ai subunităților Ministerului Afacerilor Interne.

Activitatea ilegală a grupării a fost documentată pe parcursul a 9 luni de zile. În această perioadă, oamenii legii au stabilit modalitatea de operare a membrilor grupării, a rutelor de deplasare, precum și a locurilor de aprovizionare, depozitare și comercializare a bunurilor de contrabandă.

Potrivit materialelor cauzei penale, mărfurile erau procurate de la piața „KM – 7” din orașul Odesa, introduse în țară prin regiunea transnistreană și depozitate în localitățile din Zona de Securitate. Ulterior, bunurile erau preluate de alți membri ai grupării, care aveau rolul de a le transporta pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Moldovei, prin eludarea posturilor vamale interne de control.

Reamintim că în cadrul aceleiași investigații a fost desființată o altă filieră de contrabandă, fiind ridicate loturi de mărfuri de larg consum în valoare de circa 1 milion de lei și trei autovehicule, utilizate pentru transportarea ilegală a bunurilor.

Investigațiile pe acest caz continuă în vederea stabilirii întregii arii infracționale și identificării tuturor persoanelor implicate. În cazul în care vinovăția persoanelor reținute va fi demonstrată în instanța de judecată, acestea riscă pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de până la 10 ani.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    5896 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    5060 0
    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    48675 0

    Interviu

    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre

    Top Știri

    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    Sâmbătă
    1
    Aprilie
    Cahul
    4ºc
    ceață
    Balti
    4ºc
    ceață
    Chisinau
    4ºc
    ceață

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)