Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Economie

Relațiile moldo-azere, discutate de prim-ministra Natalia Gavrilița și premierul Ali Asadov

10.10.2022 la 18:25 0 comentarii
4 like

Relațiile moldo-azere, discutate de prim-ministra Natalia Gavrilița și premierul Ali Asadov

Progresele înregistrate în parteneriatul bilateral şi posibilităţile de dinamizare a dialogului moldo-azer, cu accent pe domeniile prioritare, au fost discutate, astăzi, la Baku, în cadrul întrevederii prim-ministrei Natalia Gavrilița cu premierul Republicii Azerbaidjan, Ali Asadov. Oficialii au apreciat rezultatele obținute pe parcursul celor 30 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-azere, exprimând deschidere pentru dezvoltarea conlucrării în sectorul energetic, economic, agricol și investițional.

Natalia Gavrilița a vorbit despre potențialul economic existent între cele două state, accentuând că, în pofida unei tendințe pozitive care s-a înregistrat în ultimul timp în comerțul bilateral, aceasta nu reflectă în totalitate posibilitățile de colaborare de care dispun Moldova și Azerbaidjan. În acest sens, prim-ministra a salutat organizarea întâlnirii moldo-azere a oamenilor de afaceri. În contextul discuțiilor din cadrul acestei întâlniri, va fi elaborat un plan comun de necesități  ale ambelor țări care pot fi suplinite reciproc. În același timp, șefa Executivului a accentuat importanța diversificării produselor moldovenești pe piața de desfacere azeră.

„Avem potențial imens de dezvoltare a relațiilor economice și politice dintre țările noastre. Și așa cum ne-am ajutor reciproc în ultima perioadă, sunt sigură că vom continua pe aceeași cale a prieteniei și colaborărilor”, a adăugat Natalia Gavrilița.

La rândul său, Ali Asadov s-a arătat deschis pentru fortificarea parteneriatului moldo-azer și consolidarea în continuare a dialogului bilateral existent: „Doi prim-miniștri, două țări prietene vor avea mereu ce discuta și vor găsi întotdeauna domenii noi pentru colaborare.  Ne bucurăm că, după o pauză prea lungă, activitatea comisiilor interguvernamentale a fost reluată și asta numai datorită eforturilor dumneavoastră. În același timp, țin să vă mulțumesc pentru sprijinul și suportul acordat cetățenilor azeri din Ucraina de la începutul războiului”.

Un alt subiect de pe agenda discuțiilor a vizat criza energetică, fiind accentuată necesitatea diversificării surselor și rutelor de aprovizionare cu gaze naturale. Potrivit prim-ministrei, Republica Moldova este interesată de livrarea gazelor naturale azere, la un preț accesibil, de inițierea unor proiecte comune legate de energie, precum și de importul de produse petroliere din Azerbaidjan, la prețuri competitive.

Părțile au mai discutat despre cooperarea în sectorul agricol, posibilitățile de achiziționare de către țara noastră a îngrășămintelor din Azerbaidjan, dar și despre efectuarea unui schimb de practici în domeniul vinicol, partea azeră fiind interesată de experiența bogată a țării noastre în această ramură. Totodată, oficialii au analizat posibilitatea lansării unei curse avia directe Chișinău-Baku-Chișinău.

La finalul întrevederii, Natalia Gavrilița l-a invitat pe Ali Asadov să efectueze o vizită oficială în Republica Moldova.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    5830 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    4994 0
    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    48499 0

    Interviu

    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre

    Top Știri

    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    Miercuri
    29
    Martie
    Cahul
    1ºc
    cer senin
    Balti
    1ºc
    cer senin
    Chisinau
    1ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)