
Deficitul balanței comerciale a R. Moldova a depășit 4 miliarde USD

Deficitul balanței comerciale a Republicii Moldova în anul 2021 a însumat 4 032,2 milioane dolari SUA, în creștere cu 36,7% în raport cu anul precedent, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică.
Gradul de acoperire a importurilor cu exporturi, în anul trecut a fost de 43,8%, în scădere cu 1,8 puncte procentuale comparativ cu anul 2020.
În anul 2021, balanța comercială cu țările Uniunii Europene (UE-27) s-a încheiat cu un deficit de 1 229,7 milioane dolari SUA, iar cu țările CSI – 1439,1 milioane dolari SUA, respectiv cu 399,3 milioane dolari SUA (+48,1%) și cu 498,3 milioane dolari SUA (de 1,5 ori) mai mult față de valorile înregistrate în anul 2020.
Datele BNS arată că în anul 2021 exporturile de mărfuri au însumat 3 144,4 milioane dolari SUA, în creștere cu 27,5% comparativ cu anul precedent. Importurile de mărfuri au însumat 7 176,6 milioane dolari SUA și au crescut cu 32,5% în raport cu 2020.
Comentarii ()