
Armașu: Politica monetară a BNM în 2022 țintește temperarea inflației

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, susține că în anul curent instituția va depune eforturi pentru reducerea ritmului de creștere e prețurilor și menținerea inflației în parametri stabiliți.
BNM monitorizează atent evoluțiile mediului intern și celui internațional și va ajusta politica monetară în vederea temperării ritmului de creștere a prețurilor de consum și ancorării inflației pe termen mediu în proximitatea țintei de 5 %, a declarat Armașu în cadrul uni interviu oferit presei de la Chișinău.
Banca Națională va monitoriza în continuare cu precauție evoluția indicelui prețurilor de consum, situația macroeconomică internă și cea externă, iar la momentul oportun va veni cu măsurile necesare, a precizat acesta.
Armașu a concretizat că în acest sens BNM va aplica întreg arsenalul instrumentelor de politică monetară, așa încât presiunile inflaționiste să fie atenuate pe cât e posibil și a subliniat că acest lucru depinde nu doar de banca centrală dar și de eforturile conjugate din partea tuturor autorităților.
Referitor la evoluția leului în raport cu principalele valute de referință Armașu a declarant că BNM nu țintește un nivel anumit al acestuia și a precizat că în perioadele ce urmează, evoluția cursului de schimb va fi determinată, în primul rând, de cererea și oferta de pe piața valutară.
Totodată, guvernatorul a mai spus că BNM dispune de rezerve valutare suficiente ca să intervină la necesitate pentru a nu admite o volatilitate excesivă a cursului de schimb.
Solicitat să se refere la o posibilă utilizare a rezervelor valutare ale statului pentru finanțarea economiei Armașu a declarant că utilizarea acestora pentru finanțarea proiectelor sociale sau orice alte proiecte pe plan intern ar implica pompare de lichidități în piață și ar amplifica inflația, respectiv ar compromite eforturile BNM de atingere a obiectivul său fundamental și ar declanșa o spirală de șocuri ce ar eroda rezervele valutare.
Comentarii ()