
Guvernul va susţine întreprinderile mici şi mijlocii

Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţa, s-a întâlnit ieri cu reprezentanții Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM), Liliana Busuioc și David Smith, notează MESAJ.MD
„Am avut o discuție productivă. Alături de colegul meu, Sergiu Gaibu, ministrul Economiei, ne-am exprimat deschiderea pentru o colaborare eficientă și un mecanism funcțional de comunicare dintre Guvern și mediul de afaceri. Am căzut de acord să lucrăm împreună pentru a realiza obiectivele comune de stimulare și susținere a ÎMM-urilor.
Astfel am punctat trei domenii principale pe care urmează să ne canalizăm eforturile: reglementarea controalelor și orientarea acestora spre controale consultative; simplificarea procedurilor în relațiile dintre stat și mediul de afaceri, în mod particular; cerințele privind activitatea, relațiile de muncă și cele fiscale; oferirea de suport pentru consecințe în perioada post COVID-19.
Datele statistice relevă că în Republica Moldova, IMM-urile constituie o pondere esenţială în numărul total al agenţilor economici, care asigură ocuparea forţei de muncă şi un nivel modest de venit, dar şi saturarea pieţei de mărfuri. În ţara noastră, IMM-urile reprezintă 97,4% din numărul total de întreprinderi înregistrate şi acoperă 56,2% din totalul de angajaţi.
Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii pentru perioada 2012-2020 a fost aprobată de Guvernul Republicii Moldova printr-o Hotărâre din septembrie 2012, scopul acesteia fiind să contribuie la crearea unui mediu de afaceri favorabil, promovarea culturii antreprenoriale în vederea susținerii IMM-urilor și asigurarea coeziunii sociale.
Comentarii ()