
Moldovenii se împrumută tot mai mult în condiții de pandemie

Valoarea creditelor acordate de băncile comerciale din Republica Moldova în luna iunie 2021 au crescut cu circa o treime în raport cu aceiași lună a anului precedent.
Potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei, în iunie curent creditele noi acordate au constituit 3 987,0 milioane lei, în creștere cu 32,8 la sută față de luna iunie 2020.
73,4% din acestea au revenit creditelor în moneda națională, 24,8% celor în valută, iar 1,8% împrumuturilor atașate la cursul valutei.
Cele mai atractive au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani cu o pondere de 56,2% din totalul creditelor acordate.
Rata medie la creditele noi acordate în lei a constituit 6,79%, în scădere cu 0,02 puncte procentuale, iar la cele în valută – 4,10% în creștere cu 0,06 puncte procentuale.
Comentarii ()