Mesaj Mesaj
  • Societate
  • Economie
  • Politica
  • Incidente
  • In lume
  • Auto
  • Sport
  • Hi-tech
  • Alegeri Anticipate 2021
  • Afaceri
  • Interviu
  • Acasa
  • Despre noi
  • Acasa
  • Despre noi
Logare
Economie

Operatorii centralelor pe biomasă din instituțiile publice au fost instruiți cu sprijinul UE și PNUD

27.01.2023 la 15:00 0 comentarii
1 like

Operatorii centralelor pe biomasă din instituțiile publice au fost instruiți cu sprijinul UE și PNUD

Peste 100 de operatori de centrale termice pe biocombustibil solid au fost instruiți în gestionarea corectă a acestora, cu sprijinul programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova.

Instruirile au fost organizate de Agenția pentru Eficiență Energetică, în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), în mai multe regiuni ale țării și au avut ca scop actualizarea cunoștințelor operatorilor din cadrul instituțiilor publice care dețin și exploatează o centrală termică pe biomasă solidă.

Grupul țintă au fost operatorii care anterior au obținut calificările necesare și dețin o pregătire profesională în domeniul operării centralelor termice pe biocombustibil solid, care poate fi confirmată printr-un certificat de calificare.

Această activitate face parte din Planul MIDR de măsuri de prevenire și atenuare a impactului crizei energetice în caz de limitare a furnizării gazelor naturale și din lista de priorități pentru dezvoltarea pieței de biocombustibil solid.

Astfel, operatorii au studiat modalitatea de pregătire a instalației de încălzire pentru sezonul rece, monitorizarea și supravegherea, lucrările de deservire, conservarea la finalizarea sezonului de încălzire, reguli de securitate și sănătate în muncă, în procesul de exploatare a centralelor termice.

În luna decembrie, alți peste 100 de operatori de centrale termice au fost instruiți în cadrul Centrului de Excelență în Construcții, iar 100 de centrale termice din instituțiile publice au fost inspectate și verificate de experții programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”.

În instituțiile publice din Moldova sunt instalate peste 300 de centrale termice pe biocombustibil solid, cu o capacitate instalată de cca 70 MW. Acestea pot înlocui consumul a până la 20 milioane m3 de gaze naturale pe an, astfel o sumă de cca 20 de milioane de dolari ar putea să rămână în țară, la dispoziția producătorilor locali. De asemenea, utilizarea biomasei în calitate de biocombustibil reduce emisiile de gaze cu efect de seră.

Cu un buget de 10 milioane de euro, programul „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova” contribuie la lupta împotriva schimbărilor climatice prin reducerea impactului crizei energetice și la atenuarea poverii sărăciei energetice.

Share
Abonați-vă la noi în rețelele   sociale.  
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă
Abonați-vă

Comentarii ()

    Trebuie să fii autentificat pentru a posta comentarii.

    Cel mai Popular

    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    5863 0
    R.Moldova condamnă ferm așa-numitele plebiscite organizate de Rusia în teritoriile ucrainene ocupate
    29.09.2022 la 10:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:04
    5016 0
    VITALIE PERCIUN, DIRECTOR GENERAL AL HOLDINGULUI CENTRAL GROUP: „AM FĂCUT PAȘI CONCREȚI PENTRU MODERNIZAREA CHIȘINĂULUI CA O CAPITALĂ EUROPEANĂ”
    10.02.2022 la 16:19 Edit. 10 februarie 2022, 16:32
    48598 0

    Interviu

    MUHTAR MURTAZALIEV: „Judo reclamă demnitate şi curaj”
    Capitală și destin, Chișinăul / INTERVIU Vitalie Perciun
    Este necesară o acțiune de lustrație și de îndepărtare a multor persoane din viața societății noastre

    Top Știri

    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    Declarație NATO: Nord Stream a fost lovit intenționat. Gazoductele au fost sabotate
    29.09.2022 la 16:15 Edit. 08 octomberie 2022, 12:07
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    Explozii și incendiu: A fost scos din uz Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia / VIDEO
    08.10.2022 la 09:20 Edit. 08 octomberie 2022, 12:06
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    Următoarea reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc, primăvara viitoare, la Chișinău
    07.10.2022 la 09:00 Edit. 08 octomberie 2022, 12:05
    Vineri
    31
    Martie
    Cahul
    3ºc
    cer senin
    Balti
    3ºc
    cer senin
    Chisinau
    3ºc
    cer senin

    Categorii

    • Societate
    • Economie
    • Politica
    • Incidente
    • In lume
    • Auto
    • Sport
    • Hi-tech
    • Alegeri Anticipate 2021
    • Afaceri
    • Interviu
    • Educatie
    • Bani
    • CovID-19
    © 2023, Mesaj | All rights reserved (Central Group S.R.L.)